Societatea de științe filologice – Istoric

Societatea a fost înființată la 27 septembrie 1949 sub titulatura Societatea de Știinţe Istorice, Filologice și Folclor. Printre semnatarii Actului Constitutiv s-au numărat Iorgu Iordan, Al. Graur, Al. Rosetti, I. Coteanu, Al. Bistriţianu, G. I. Tohăneanu, Aurel Sacerdoţeanu ş.a. Din 1968 poartă numele actual, Societatea de Ştiinţe Filologice din România (SSF). Din februarie 2018, SSF funcționează sub egida Academiei Române, prin Secția de Filologie și Literatură.

SSF este o asociaţie profesională nesubvenţionată de stat, începând din 1972, când i s-a impus un regim de autofinanţare; după 1989, funcţionează ca organizaţie nonguvernamentală.

În cei 60 de ani de activitate, SSF a publicat reviste, volume tematice, culegeri de texte etc. cuprinzând peste 70 de titluri cu sute de tomuri, din toate domeniile cercetării: fonetică, lexicologie, gramatică, stilistică, istorie și teorie literară, folclor, didactică etc.

De asemenea, a organizat cursuri de vară şi sute de sesiuni, simpozioane, dezbateri profesionale etc. în Bucureşti şi în provincie.

Mai ales după 1990, SSF a stabilit relaţii permanente cu specialişti de peste hotare, din Occident şi din ţările vecine, care colaborează frecvent la publicaţiile SSF.

În 1991 şi 1994, SSF a organizat două congrese ale filologilor, cu participare internaţională – cu invitaţi din Vest şi din Est – la Timişoara şi la Iaşi – Chişinău (Republica Moldova). Comunicările au fost publicate în Limbă şi literatură şi în Buletinul SSF.