Societatea de științe filologice – Revista limbă și literatură

limba si literatura

Revista Limbă și literatură

Revista Limbă și literatură (seria I : 1955 – 1970 ; seria a II-a : 1972 – prezent) se adresează în special cercetătorilor, profesorilor și elevilor de liceu. Din 1994, revista Limbă şi literatură este difuzată, prin Biblioteca Centrală Universitară din Timişoara (schimb de publicaţii), în centre universitare şi de cercetare din patru continente (80 – 300 exemplare). Limbă şi literatură este menţionată ca revistă de referinţă în enciclopedii ale limbilor romanice, reviste şi tratate de specialitate, bibliografii etc. din vestul Europei şi SUA şi figurează în baza de date constituită la Centre européen pour les langues vivantes (Graz, Austria).

Rubrici: Limbă şi stil, Limba română de azi, Teorie, critică, istorie literară, Analize de text, Limba şi literatura română peste hotare, Texte şi documente, Folclor, Didactica modernă, Cronică (simpozioane, sesiuni de comunicări, aniversări, comemorări etc.)şi Recenzii, note.

Colegiul de redacție: Gilles M. P. A. Bardy (Franţa), Adnana Boioc, Mircea Borcilă, Andra Cărbunaru, Gh. Chivu, Ştefan Colceriu, Nicolae Constantinescu, Alexandra Cornilescu, Ștefania Costea, Mihai Dinu, Adina Dragomirescu, Mircea Frânculescu (redactor-șef), Liliana Ionescu-Ruxăndoiu, Farkas Jenő (Ungaria), Thede Kahl (Austria), Adam N. Ledgeway (Marea Britanie), George- Florian Neagoe, Alexandru Nicolae, Irina Nicula, Gabriela Pană Dindelegan, Nicolae Saramandu, Florentina Sâmihăian, Larisa Schippel (Germania), Adriana Stoichiţoiu-Ichim, Emanuela Timotin, Vasile Ţâra, Ioana Vintilă-Rădulescu, Rodica Zafiu